Comentariu artistic : Carmen Preda 

     „Bucuria cea mai mare, noteaza Brancusi, e contactul dintre esenta noastra si   esenta eterna.“

     „Daca lucrul pe care il faci nu se leaga de necesitatea absoluta a evolutiei, e inutil si daunator.“

     Brâncuşi a cucerit lumea cu mituri româneşti, cum este cel al  Pasării Maiastre, din care au rezultat  Măiestrele sale (Pasari in vazduh).

       O temă care ocupă un loc privilegiat în opera sa este cea a păsării, a zborului. Prima lucrare din acest ciclu este Măiastra (1912), o lucrare în bronz al cărei nume este dat de o pasăre miraculoasă din legendele populare româneşti. Dominantă între păsări, uneori chiar în toată fauna mitologică, Pasărea Măiastră aparţine de fapt Celuilalt Tărâm, sau lume de dincolo.

       Ca regină a păsărilor, ea aminteşte întrucâtva de pasărea Garuda din textele sanscrite.Trăind în izolare, arătându-se arareori în splendoarea penajului ei cu strălucire multicoloră, ea are o nesecată putere magică şi un scop justiţiar. Uneori apare în ipostaza de pasăre oraculară. Cântecul ei nu răsună decât în singurătate, dar cine are privilegiul să-l asculte, întinereşte spontan.

       În 1919, Brâncuşi creează Pasărea în spaţiu, o lucrare în bronz şlefuit, în forma de elipsă, care redă esenţa zborului.

        In seria Pasarilor, transformarile progresive de la o varianta la alta se traduc printr-o progresiva alungire a profilului vertical pina la pragul exacerbarii. Sunt strident sfidate insesi legile de rezistenta ale marmorei care s-ar fringe spontan daca, in prealabil, sculptorul nu consolida lucrarile prin vergele de otel, inserate discret in corpul Pasarilor.
        Pentru Athena T. Spear, Pasarile in vazduh, verticalitatea lor insurgenta, desi primejdios fragila, ofera dovada palpabila a unei „infidelitati fata de natura materialului“. Variantele in marmora ii par a se fi nascut din simpla „ambitie de a realiza o asemenea isprava tehnica“.

       Pasarile in vazduh Brancusi le inchipuie tisnind impetuos spre cer, spre focul solar, apte sa urce neabatut spre bolta siderala, acolo unde materia isi pierde, in fapt, greutatea.
       In cercetarile sale temerare de a vorbi despre transcenderea teluricului, despre aspiratia catre vesnicie, riscurile tehnice sint constient subsumate angajamentului de a materializa viu idei precis configurate. Intr-adevar, Pasarile evoca entuziasmul unui mariaj al pietrei sau al metalului cu focul, care odata pornit, nu se mai poate stinge. Astfel, „infidelitatea“ artistului fata de marmora, ca suport material al lucrarii, este reala, asa cum observa Athena T. Spear. Dar ea apare drept corolar al fidelitatii fata de exigentele reprezentarii focului, materia ideatica de referinta a Pasarilor.

       Tot din 1919 dateaza si transformarea insolita a Maiestrei. Reconceputa integral, noua lucrare, Pasare galbena, introduce un motiv nou in creatia brancusiana – cel al zborului vertical.

       Lucarea este foarte simpla la  o prima vedere.

   Privind mai atent ,descoperim cum Brancusi a sugerat ideea inaltarii in spatiu, posibilitatea transcenderii cadrului concret de existenta. Reuseste astfel sa anuleze efectele gravitationale, dematerializand, printr-o slefuire indelunga, volumele.

" Spre imensitatea văzduhului - aceasta este Pasărea mea.
Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri.
De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre.
Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: Zborul, elanul... "

»Dumnezeirea este pre­tutindeni;
şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil,
şi când te dăruieşti.
Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică...
Ei bine, o doamnă de la New York, care a simţit într-adevăr acest lucru,
a plâns şi a îngenuncheat în faţa uneia dintre Măiestrele mele. »

 „Nu cunoastem pana la Brancusi, observa Cristian Robert Velescu, un alt sculptor care sa fi transformat suprafata metalica slefuita pana la a obtine efecte de oglindire, in mijloc expresiv al artei sale.“

Poate ca ideea slefuirii statuilor o va fi dobindit citind texte din Platon, cum sustine criticul citat.

Desigur, „descatusarea de materie“ nu privea un conflict afirmat de artist intre spirit si materie. Ci, mai curind, o revalorizare a binomului spirit – materie.
Pentru sculptor, materia sublimata devine spirit.

„La Brancusi, noteaza Paul Herbé, totul este limpezime, totul este constructie, nimic nu indica distrugerea.“

„Ca arta sa fie libera si universala trebuie sa creezi ca un zeu, sa comanzi ca un rege si sa executi ca un sclav“.
Si iata, muncind ca un sclav, ignorind conventii aidoma unui rege, urcind in spirit inspre o cuprindere a actului creatiei intre zari cosmice, Brancusi afla taina apei si taina focului.

„Prometeu si Maiastra mi-au descoperit ca este cu putinta o sculptura a focului (…)“

Brâncusi a gasit tainele limbii ce se adreseaza sufletului într-o sfânta tacere.

Doresc sa inchei aceasta succinta prezentare cu cateva versuri care mi-au fost inspirate in urma contemplarii sculpturii “Pasare Maistra” :

“Iata Pasarea Maiastra cum isi desface aripile in noptea albastra

Si de la mine pare ca zboara catre Tine

Iar de la Tine pare ca zboara catre mine

Insa ea ……

Este suspendata atat de frumos ..

Deasupra Eternitatii”.